Stiri

Fermierii doljeni, controlaţi de inspectorii APIA

AgenÅ£ia de Plăţi ÅŸi IntervenÅ£ie pentru Agricultură (APIA) informează că a început controlul la faÅ£a locului pentru cererile unice de plată eÅŸantionate la controlul pe teren – Campania 2017. Astfel, în perioada 1 iulie – 1 octombrie 2017, în conformitate cu Ordinul MADR nr. 18/03.02.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe ÅŸi a ajutoarelor tranzitorii care se aplică în agricultură, APIA efectuează controlul la faÅ£a locului pentru cererile unice de plată eÅŸantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligaÅ£ii specifice va avea loc în iarna sau în primăvara anului următor. APIA Dolj va trimite pe teren zece echipe de control ÅŸi rezultatele vor fi transmise către BucureÅŸti la intervale deja prestabilite.

7 iulie 2017

Primele roşii ecologice din Dolj au fost livrate în ţară

Cum era de aÅŸteptat, primii producători de tomate româneÅŸti, produse prin Programul de sprijin pentru tomate cultivate în spaÅ£ii protejate, din judeÅ£ul Dolj, au livrat marfa către pieÅ£ele din România. Dintre aceÅŸtia, trei fermieri, doi din bazinul legumicol Poiana Mare ÅŸi unul din IÅŸalniÅ£a, au scos la vânzare primele roÅŸii autohtone pe pieÅ£ele din CaransebeÅŸ ÅŸi Sibiu. Legumicultorii precizaÅ£i mai sus au recoltat până acum peste 4.000 kg de tomate, pe care le-au valorificat la preÅ£uri cuprinse între 10 ÅŸi 20 de lei/kg.

13 iunie 2017

Biserica „Sfântul Irodion“ de la Poiana Mare va fi sfinţită duminică

Biserica din lemn, în stil maramureÅŸean, de la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare va fi sfinÅ£ită duminică, 11 iunie. Această biserică este singura din Å£ară care ÅŸi-a aÅŸezat piatra de temelie în cinstea Sfântului Irodion. Biserica deÅ£ine ÅŸi un fragment din moaÅŸtele acestui sfânt. Slujba de sfinÅ£ire va fi oficiată de un sobor de peste 20 de preoÅ£i, în frunte cu PS Nicodim, episcopul Severinului ÅŸi Strehaiei, începând cu ora 8.00.

10 iunie 2017

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală: Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 50.000 de euro

Submăsura 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – din cadrul Programului NaÅ£ional de Dezvoltare Rurală (PNDR) acordă, în 2017, 50.000 de euro nerambursabili, iar documentele de înscriere se pot depune până la 31 iulie.

6 iunie 2017

Ministrul Agriculturii: Fermierii au solicitat subvenții pentru suprafețe mai mari cu 214.525 ha față de 2016

Fermierii români au solicitat subvenÈ›ii europene pentru o suprafață de 9,541 milioane hectare în acest an, în creÈ™tere cu 214.525 hectare față de anul trecut, în timp ce numărul cererilor de plată s-a diminuat cu aproape 17.000, ceea ce demonstrează că au fost comasate suprafeÈ›ele, a declarat, astăzi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii È™i Dezvoltării Rurale, Petre Daea. „S-a încheiat campania de depunere a cererilor de plată luni, la orele 24:00. Dacă în 2016 au fost depuse 901.335 de cereri pentru o suprafață de 9.326.864 hectare, în 2017, la data de 15 mai, orele 24:00, fermierii au depus 884.397 de cereri pentru o suprafață de 9.541.389 hectare. Față de anul trecut avem mai puÈ›ine cu 16.938 de cereri, ceea ce demonstrează că s-au comasat suprafeÈ›ele, dar avem un plus de suprafață de 214.525 hectare“, a precizat Daea.

20 mai 2017

Termen prelungit pentru fermierii care au produs legume în solarii

VeÅŸti bune pentru fermierii care au produs legume în spaÅ£iile protejate, în cadrul Programului pentru tomate. AceÅŸtia vor putea depune documentele care să justifice comercializarea produselor până la 15 iunie, deÅŸi termenul iniÅ£ial era 31 mai. Ministrul agriculturii, Petre Daea, a promis că va lua această decizie în urma solicitărilor fermierilor olteni, care s-au plâns că nu se pot încadra în termen din cauza temperaturilor scăzute, ce au întârziat dezvoltarea plantelor. 

20 mai 2017

La Multi Ani! tuturor celor ce isi serbeaza ziua numelui cu prilejul sarbatorii Sfintilor Constantin si Elena

Cu prilejul zilei de 21 mai, zi in care se praznuieste sarbatoarea Sfintilor Mari Imparati si intocmai cu Apostolii, Constantin si mama sa, Elena, Primaria Poiana Mare si primarul Marin Vintila ureaza tuturor celor ce-si serbeaza onomastica multa sanatate, bucurii, succes, precum si traditionalul "La Multi Ani!"

20 mai 2017

S-a desfasurat editia 2017 a Sarbatorii “Florii de salcam”, de la Poiana Mare

In organizarea Primariei si a Consiliului Local Poiana Mare, Sarbatoarea Salcamului din acest an s-a desfasurat in data de 14.05.2017, in frumosul si pitorescul cadru natural oferit de Padurea Ilaru. Sarbatoarea a atras o multime de oameni ai locului, inca de la primele ore ale diminetii, vremea fiind insorita toata ziua, aspect care a amplificat dorinta de petrecere a participantilor, care, la apogeul sarbatorii, se ridicau, dupa aprecierile noastre, la peste 2500 persoane. Veniti impreuna cu familia, cu cei dragi si apropiati, atat poienarii cat si cei din satele apropiate au petrecut la un gratar si o bere rece sau la o plimbare in aer liber, urmarind si programul artistic derulat de indragiti cantareti de muzica populara. De asemenea, copiii s-au bucurat de diversele oferte ale bogatului parc de distractii. 

16 mai 2017

Se va lucra fără zile libere! Fermierii doljeni, aşteptaţi la sediile APIA

AgenÅ£ia de Plăţi ÅŸi IntervenÅ£ie pentru Agricultură (APIA) Centrul JudeÅ£ean Dolj reaminteÅŸte că, termenul limită de depunere a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2017 este data de 15 mai 2017. Pentru a veni în sprijinul fermierilor, în weekend-urile următoare, respectiv 06 – 07 mai ÅŸi 13 – 14 mai, sediile APIA Centrul judeÅ£en Dolj ÅŸi Centrele locale din subordine vor funcÅ£iona după programul de lucru normal. În ce priveÅŸte situaÅ£ia depunerii Cererilor unice de plată, până la data de 03 mai la nivelul judeÅ£ului Dolj, avem înregistrate în baza de date un număr de 27.600 de cereri însumând de 70% din totalul estimat.

5 mai 2017

APIA primeşte cererile unice de plată şi în următoarele două weekend-uri

Fermierii doljeni sunt aÈ™teptaÈ›i la sediul centrului judeÈ›ean sau la centrele locale APIA pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2017 AgenÅ£ia de Plăţi ÅŸi IntervenÅ£ie pentru Agricultură (APIA). Centrul JudeÈ›ean DoljreaminteÈ™te că termenul limită de depunere a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2017 este data de 15 mai 2017.

5 mai 2017

APIA Dolj lucrează cu fermierii!

Fermierii doljeni sunt rugaÅ£i să se prezinte la APIA în vederea depunerii cererii unice de plată până la data-limită prevăzută de lege. Cererile unice de plată se depun la APIA Centrul JudeÅ£ean Dolj în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol ÅŸi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol. Doljul este, acum, la 63% cereri procesate, din totalul estimat.

2 mai 2017

Peste 2.300 de hectare de culturi, distruse de îngheţ, în Dolj

La distanţă de câteva zile bune de la producerea unui fenomen meteorologic foarte periculos – îngheÅ£ul – din intervalul 22-24 aprilie a.c., DirecÅ£ia pentru Agricultură Dolj a reuÅŸit să centralizeze datele despre situaÅ£ia culturilor agricole afectate. Astfel, pe raza Doljului, patru comune figurează cu suprafeÅ£e calamitate. Cea mai afectată este cultura de porumb. Comuna Unirea a transmis, printr-o adresă către D.A. Dolj, că 500 ha cultivate cu porumb au fost compromise. Åži necazurile nu se opresc aici. ViÅ£a-de-vie a fost calamitată pe 190 de hectare, cartofii pe 20 ha ÅŸi fasolea pe 5 ha.

2 mai 2017

14 mai 2017 – Sarbatoarea "Floarea de salcâm" la Poiana Mare

Primaria Poiana Mare anunta organizarea, in data de 14 mai 2017, a Sarbatorii Salcamului, cunoscuta drept „Floarea de salcam”, context in care ii invita pe toti doritorii, din satele arondate comunei cat si din zonele invecinate, pentru a petrece si a se distra impreuna. Manifestarea va avea loc, ca de obicei, in Padurea Ilaru, in poiana inconjurata de salcami, atat de bine cunoscuta de catre localnici si de catre cei ce au mai participat si in anii trecuti.

2 mai 2017

Urari adresate cu prilejul sarbatorii Sfantului Mare Mucenic Gheorghe

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, primarul Marin Vintilă È™i Consiliul Local Poiana Mare urează tuturor sărbătoriÈ›ilor din comună multă sănătate, liniÈ™te, fericire, precum È™i tradiÈ›ionalul "La MulÈ›i Ani"!

23 aprilie 2017

Ce sume vor primi fermierii ca sprijin cuplat în sectorul vegetal

AgenÅ£ia de Plăţi ÅŸi IntervenÅ£ie pentru Agricultură (APIA) a stabilit cuantumul schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal aferent cererilor de plată din Campania 2016. Cei mai mulÅ£i bani, respectiv 6.300 de euro/hectar, vor fi primiÅ£i de fermierii care deÅ£in culturi în sere.

21 aprilie 2017
241 - 255 din 518