Luna aceasta, pensiile vor fi plătite în avans

Toate pensiile vor fi plătite înainte de Sărbători, în perioada 11 - 24 decembrie, potrivit Ministerului Muncii, Familiei, ProtecÅ£iei Sociale ÅŸi Persoanelor Vârstnice.

"Ministerul Muncii, Familiei, ProtecÅ£iei Sociale ÅŸi Persoanelor Vârstnice a făcut demersurile necesare pentru a achita drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii în avans, în perioada 11 - 24 decembrie, prin intermediul Companiei Nationale PoÅŸta Română SA", se arată într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poÅŸtale au fost decalate pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de sărbători. "În ceea ce îi priveÅŸte pe beneficiarii care nu vor fi găsiÅ£i la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghiÅŸeele subunităţilor poÅŸtale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizaÅ£i la domiciliu). De asemenea, referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenÅ£ii cu CNPP), aceste drepturi vor putea fi încasate la aceleaÅŸi date ca în lunile anterioare, până în sarbatorile de iarnă", precizează Ministerului Muncii, Familiei, ProtecÅ£iei Sociale ÅŸi Persoanelor Vârstnice.

13 decembrie 2014