În Dolj trebuie create peste 20 de centre de colectare a lânii

H.G. nr. 500/20017 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susÅ£inere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii” a intrat în vigoare la data de 17 iulie a.c. Crescătorii de ovine au la dispoziÅ£ie 45 de zile de la această dată pentru a depune o cerere de înscriere în programul prin care solicită înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susÅ£inere a crescătorilor de ovine ÅŸi caprine pentru comercializarea lânii. Cum tunsul oilor pentru anul în curs s-a încheiat, regulile se vor aplica pentru anul viitor. Până atunci, autorităţile de specialitate din Dolj trebuie să se ocupe de crearea a peste 20 de centre de colectare a lânii, pentru ca întreaga strategie naÅ£ională pe acest segment de valorificare să-ÅŸi atingă scopul.

O nouă promisiune a MADR este pusă în practică, deocamdată, la nivel legislativ, este vorba de H.G. nr. 500/2017, act normativ care reglementează acordarea a 1 leu/kg de lână comercializată. „Guvernul a stabilit condiÅ£iile în care crescătorii de ovine, persoane fizice care deÅ£in atestat de producător, PFA, II, IF, dar ÅŸi persoane juridice pot obÅ£ine un sprijin financiar dacă probează comercializarea lânii. Crescătorii trebuie să deÅ£ină o exploataÅ£ie înregistrată în Registrul naÅ£ional al exploataÅ£iilor ÅŸi să facă dovada comercializării cantităţii de lână pentru care solicită acordarea sprijinului către un centru de colectare a lânii sau o unitate de procesare a acesteia”, ne-a precizat ing. Ovidiu Obleagă, purtător de cuvânt al DirecÅ£iei pentru Agricultură JudeÅ£eană Dolj.

Greul de acum începe

Măsura de sprijin luată de Executiv poate micÅŸora un pic din cheltuielile pe care crescătorii de ovine le au în mod curent. Banii, la acest capitol de sprijin financiar, nu sunt chiar atât de îndestulători, mai ales că tunsul unei oi urcă la 3-4 lei. Iar statul român le întoarce cel mult 3 lei/animal. Estimarea prin care se consideră că se pot colecta în medie 3 kg de lână de la o oaie este, spun unii crescători, cam exagerată, pentru că nu toate oile au caracteristici foarte bune de calitate ÅŸi cantitate în privinÅ£a lânii. Dar să presupunem că peste această etape se va trece cu uÅŸurinţă, fermierii fiind interesaÅ£i să recupereze câte ceva din banii cheltuiÅ£i cu tunsul mioarelor.

          Or, ca să solicite ajutorul financiar promis de Executiv trebuie să probeze cu acte justificative că lână a fost predată la centre de colectare sau de procesare. Acum, pe raza Doljului, nu funcÅ£ionează nicio astfel de unitate. Ca atare, MADR se va ocupa de crearea acestor centre. De regulă, de colectare. Pentru a fi eficiente se vorbeÅŸte, la nivelul Doljului, de necesitatea a minimum 20-25 de astfel de unităţi. Sub ce forme constitutive vor lua naÅŸtere acestea, încă nu se ÅŸtie. FireÅŸte, majoritatea va fi formată din centre de colectare în regim privat, ÅŸi mai puÅ£in în regim public-privat. Dar, se mai naÅŸte o provocare. Crescătorii de lână vor trebui să o predea în condiÅ£ii rezonabile, pentru a putea fi mai departe comercializată spre alÅ£i revânzători sau producătorii din industria textilă.

Din raportări avem, în Dolj, peste 157.000 de ovine

Măsura de sprijin luată de Guvern va avea efecte pozitive, mai cu seamă în judeÅ£ele montane, acolo unde numărul de ovine este foarte mare. Pe de altă parte, statul încearcă ÅŸi o scoatere la „lumină” a efectivelor nedeclarate. Pentru că, să fim realiÅŸti, puÅ£ini sunt cei care acceptă crotalierea tuturor animalelo. Ei îÅŸi mai lasă o arie de manevră prin existenÅ£a, an de an, a unor efective deloc precizate în actele oficiale.

          La nivelul judeÅ£ului Dolj, DirecÅ£ia pentru Agricultură operează cu numărul de 157.282 capete ovine, un estimat dat de D.S.V.S.A. Dolj, la data de 30 iunie 2017. Dacă înmulÅ£im cu 3 kg lână/cap de ovină, obÅ£inem aproape o jumătate de milion de lei ce poate intra în buzunarele crescătorilor doljeni. Este un început. EsenÅ£ial ar fi că se va reuÅŸi, poate, să se pună pe picioare o mică industrie locală de colectare ÅŸi, mai târziu, de prelucrare a lânii. Ceea ce nu este deloc imposibil.

Fermierii vor estima câtă lână vor vinde la anul

          Beneficiarii acestei forme de ajutor financiar au la dispoziÅ£ie 45 de zile de la data intrării în vigoare a H.G. sus-menÅ£ionată, pentru a depune o cerere de înscriere în programul prin care solicită înregistrarea în registrul unic pentru accesarea Programului de susÅ£inere a crescătorilor de ovine ÅŸi caprine pentru comercializarea lânii.

          Vor trebui să aducă mai multe documente: copie C.I., copie a certificatului de înregistrare în O.N.R.C., dovada de cont activ de disponibilităţi bancă/trezorerie, o declaraÅ£ie pe propria răspundere ÅŸi documentul care atestă că exploataÅ£iile de ovine sunt identificate ÅŸi înregistrate în RNE până la data depunerii cererii de înscriere în Program. Acest ultim document va fi eliberat de operatorul Sistemului naÅ£ional de identificare ÅŸi înregistrare a animalelor SNIIA. Fermierii vor veni cu aceste documente, în original ÅŸi copie, la sediul D.A.J. Dolj, pentru ca, ulterior, copiile să fie certificate „conform cu originalul” de reprezentatntul D.A.J. Dolj. Cererea trebuie să cuprindă efectivul de animale deÅ£inut ÅŸi cantitatea de lână estimată a fi comercializată în anul de cerere.

 DirecÅ£ia pentru Agricultură JudeÅ£eană Dolj va întocmi Registrul unic pentru accesarea Programului de susÅ£inere a crescătorilor de ovine, pentru comercializarea lânii. Pentru situaÅ£ia în care un fermier solicită cereri de sprijin pe raza mai mult judeÅ£e, plata se va face la nivelul structurii unde a fost solicitat efectivul cel mai mare.

          Pentru a obÅ£ine banii, până la data de 1 iulie 2018, solicitanÅ£ii deja înregistraÅ£i trebuie să depună la D.A.J. Dolj documentele justificative care să ateste comercializarea producÅ£iei de lână obÅ£inute. Tot D.A.J. Dolj va aproba sumele aferente reprezentând ajutor de minimis, pentru fiecare beneficiar în parte ÅŸi va transmite la MADR, până la 1 august 2018, situaÅ£ia centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar.

(Articol preluat din cotidianul craiovean „Cuvantul Libertatii”, din 22.07.2017, autor Valentin Ceausescu, http://www.cvlpress.ro/22.07.2017/in-dolj-trebuie-create-peste-20-de-centre-de-colectare-a-lanii/)

25 iulie 2017