Zăpada, benefică pentru agricultură

Deși târzie, zăpada căzută în ultima perioadă este benefică pentru agricultură. Stratul gros de omăt protejează culturile de frig şi de îngheţ și totodată va reface rezerva de apă din sol. Temperaturile scăzute îi afectează însă pe legumicultori, care încă nu au plantat roșiile în sere și solarii. La nivelul județului Dolj, peste 1.000 de fermieri s-au înscris în programul de minimis pentru tomate și ar trebui să își valorifice produsele până în luna mai.

Zăpada și precipitațiile căzute în ultima săptămână sunt mană cerească pentru agricultură. Stratul de omăt protejează culturile de cereale de frig și îngheț și totodată reface rezerva de apă din sol. Specialiștii Direcției Agricole Dolj spun că zăpada este binevenită și pentru plantațiile de pomi și de viţă-de-vie. „Dacă nu cădea această zăpadă, la cât de scăzute au fost temperaturile, sigur înregistram pierderi. În acelaşi timp, înainte de căderea zăpezii, rezerva de apă din sol pe adâncimea 0 – 50 cm era satisfăcătoare, adică aveam apă în sol pentru o săptămână două de căldură în primăvară. Acum vom avea 40-50 l pe metrul pătrat, apă care se duce ușor, nu brusc. Este un ajutor nesperat și pentru plantațiile de pomi şi cele de viță-de-vie“, a spus Adrian Popa, directorul Direcției Agricole Dolj.

Dacă zăpada este binevenită, temperaturile scăzute au dat peste cap planurile legumicultorilor doljeni, care încă nu au plantat tomatele în sere și solarii. Pentru a beneficia de ajutorul de minimis de 3.000 de de euro pe an, ei trebuie să își valorifice producția până la sfârșitul lunii mai. Suprafaţa pe care plantează tomatele trebuie să fie de 1.000 de metri pătraţi, iar cantitatea obţinută trebuie să fie de minimum două kilograme pe metrul pătrat. La Poiana Mare, spre exemplu, oamenilor le este teamă să își planteze roșiile în solarii, deşi au instalaţii de încălzire. „Este foarte mare zăpada, iar oamenii nu au scos roșiile în solarii pentru că e frig și le este frică să nu le compromită. Au instalații de încălzire, dar le este teamă că nu pot face față. Au întârziat plantarea cu două săptămâni, ceea ce înseamnă că și roșiile vor ieși mai târziu. Acum, plantele sunt tot la răsadniţă“, a spus Marin Vintilă, primarul din Poiana Mare.

Și la Desa a întârziat plantarea tomatelor, dar autoritățile spun că legumicultorii vor fi afectați doar dacă frigul va continua. „Oamenii își fac din timp provizii de lemne și numai în măsura în care frigul va mai dura vor apărea pagube. E un risc pe care și-l asumă fiecare, mai pot ține răsadurile câteva zile, dar dacă frigul se va prelungi vor fi probleme“, a spus primarul din Desa, Gabriel Bădoiu.

La nivelul județului Dolj, anul acesta s-au înscris în programul de tomate 1.430 de legumicultori, un număr aproape dublu faţă de 2017, când au fost 720. „Cifra s-a dublat pentru că oamenii au văzut cum s-a derulat programul şi au căpătat încredere. În 2017, la Desa am avut 226 de persoane înscrise, acum avem 537. La Poiana Mare am avut 94, acum sunt 184, în timp ce la Dăbuleni, unde anul trecut au fost 50 de dosare, acum avem 163. La Ciupercenii Noi au fost 50, acum sunt 140, la Teasc 53, iar acum 130. Totodată, au început şi comunele din nordul judeţului să aibă solarii“, a mai spus Adrian Popa, directorul Direcției Agricole Dolj.

(Articol preluat din cotidianul craiovean Gazeta de Sud, din 05.03.2018, autor Monica Stuparu, http://www.gds.ro/Local/2018-03-05/zapada,-benefica-pentru-agricultura/)

6 martie 2018

Stiri si noutati

La multi ani! cu prilejul sarbatorii Sfintei Marii
15 august 2018

Cu prilejul praznuirii Adormirii Maicii Domnului, Fecioara Maria, Consiliul Local al comunei Poiana Mare si pr...

Peste 5.500 de fermieri din Dolj vor fi controlaţi
4 august 2018

După ce, anul trecut, Doljul a fost pe locul întâi pe ţară în ceea ce priveşte numărul ...

Vezi toate stirile

Galerie foto

Galerie Foto Vezi galerii foto