Seceta şi dăunătorii, inamicii legumicultorilor olteni

Anul 2016 a adus pierderi însemnate pentru legumicultorii olteni. Seceta ÅŸi dăunătorii au afectat culturile plantate în câmp, astfel că producÅ£ia a fost cu peste 50% mai mică decât până acum.

Pentru legumicultorii din Olt, anul acesta a fost unul cu foarte multe încercări. După o primăvară ploioasă, care a întârziat plantarea legumelor în câmp, au venit lunile secetoase de vară, care au afectat serios culturile. Temperaturile ridicate atât din sol, cât ÅŸi cele din aer au împiedicat dezvoltarea plantelor. În cel mai mare bazin legumicol de aici, PleÅŸoiu – StrejeÅŸti – Grădinari, care asigură aproximativ 60% din producÅ£ia de gogoÅŸari a României, pierderile sunt de peste 60%. „Odată cu temperaturile ridicate din sol s-a manifestat fenomenul de piticire a plantelor. Ulterior, unele flori au căzut, iar cele rămase s-au copt prematur. Peste toate aceste fenomene a apărut ÅŸi un atac foarte mare de dăunători. Cele mai agresive au fost buha legumelor ÅŸi o nouă insectă care a intrat în România din 2012, tuta absoluta, care se hrăneÅŸte atât cu părÅ£ile verzi ale plantei, cât ÅŸi cu fructele. Deci, putem spune că, pe lângă faptul că producÅ£ia a fost afectată în proporÅ£ie de 50% de secetă, acum, la recoltarea legumelor de toamnă – ardei, capia, gogoÅŸari -, fermierii vor mai înregistra pierderi de 20 – 30%. Sunt câmpurile roÅŸii de legume lăsate acolo pentru că au o calitate foarte proastă ÅŸi nu pot fi comercializate. Åži produsele care au ajuns în piaţă au o calitate sub aÅŸteptări atât pentru noi, producătorii, cât ÅŸi pentru consumatori“, a spus Ion Păunel, preÅŸedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

Dăunătorii sunt cei care au afectat ÅŸi culturile de legume din MehedinÅ£i, unde s-au înregistrat pierderi de 20-25%. „Nu am avut secetă, dar atacul de bacterioze ÅŸi de micoze cauzate de umiditatea în exces a diminuat producÅ£ia. Acest lucru s-a întâmplat mai mult în gospodăriile unde nu se aplică tratamente. Pierderile sunt undeva între 20 ÅŸi 25%“, a spus Rodica Å¢ârei, consilier la DirecÅ£ia Agricolă MehedinÅ£i.

La nivelul judeÅ£ului Dolj, situaÅ£ia este diferită. Nu s-au înregistrat atacuri de dăunători, iar pierderile sunt generate numai de secetă. Peste 400 de hectare cultivate cu legume în câmp au fost compromise în proporÅ£ie de 60-70%.

Puţine, dar bune

Åži dacă tot sunt puÅ£ine, măcar sunt bune. Cel puÅ£in, aÅŸa susÅ£ine Ministerul Agriculturii. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituÅ£iei, fructele ÅŸi legumele româneÅŸti au urme de pesticide, dar nu sunt periculoase. „Reziduurile de pesticide din legumele È™i fructele româneÅŸti nu prezintă nici un risc pentru consumatori (…) România, prin Autoritatea NaÅ£ională Fitosanitară, dispune de laboratoare dotate cu echipamente performante care pot determina reziduuri de pesticide la nivel de «urme de pesticide», iar rezultatele acestor controale sunt în parametrii ceruÈ›i de legislaÈ›ia în vigoare. Hipermarketurile ÅŸi supermarketurile solicită aceste buletine de analiză ÅŸi astfel se asigură că produsele sunt conforme. Din rapoartele de monitorizare realizate anual de Autoritatea NaÅ£ională Fitosanitară rezultă că procentele produselor cu reziduuri de pesticide sunt sub limita maximă admisă, deci nu prezintă nici un risc pentru consumatori. Rapoartele publicate prezintă în mod obiectiv rezultatele, dar interpretarea trebuie să fie corectă. Nu orice conÅ£inut de reziduu de pesticid înseamnă ÅŸi pericol pentru sănătatea umană.

Periculoase sunt într-adevăr doar cele ale căror valori depășesc limita maximă admisă. Rezultatele obÅ£inute la aceste controale se înscriu în media la nivel european. Fiind vorba de produse convenÈ›ionale ÅŸi nu ecologice, este evident că acestea conÈ›in reziduuri de pesticide, dar care nu depăşesc limita maximă admisă de legislaÈ›ia în vigoare“, se arată în comunicatul MADR.

Despăgubiri de 1.500 de lei pe hectar în 2015

Fermierii ale căror culturi au fost afectate ar putea primi despăgubiri din partea statului. Ministerul Agriculturii analizează modalităţile prin care ar putea acoperi pagubele produse de lipsa de precipitaÅ£ii din această vară. În aÅŸteptarea unei ordonanÅ£e de urgenţă salvatoare, în această perioadă încă se întocmesc acte din care să reiasă situaÅ£ia exactă a pagubelor. În 2015, pentru legumicultorii olteni despăgubirile au fost de 1.500 de lei pe hectar, în funcÅ£ie de suprafaÅ£a cultivată ÅŸi de procentul culturii calamitate. Ajutoarele s-au dat pentru plantaÅ£iile afectate în proporÅ£ie de 30% până la 100%.

 

(Articol preluat din cotidianul craiovean Gazeta de Sud, din 12.09.2016, autor Monica Stuparu, http://www.gds.ro/Local/2016-09-12/seceta-si-daunatorii,-inamicii-legumicultorilor-olteni/)

13 septembrie 2016