Peste 5.500 de fermieri din Dolj vor fi controlaţi

După ce, anul trecut, Doljul a fost pe locul întâi pe ţară în ceea ce priveşte numărul fermierilor aflaţi la control, la fel stau lucrurile şi 2018. Potrivit reprezentanților Agenției de Plăţi și Intervenție pentru Agricultură (APIA), eşantionul de control pentru campania 2018 cuprinde peste 5.500 de fermieri. Ce trebuie să facă agricultorii aflați la control, care sunt cele mai frecvente nereguli pe care le identifică reprezentanții APIA și ce sancțiuni riscă persoanele prinse cu ocaua mică aflați din articol.

Anul acesta, 37.383 de fermieri din Dolj au solicitat obținerea de subvenții de la UE, prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), județul nostru fiind pe locul doi pe țară la numărul de cereri, după Suceava, unde s-au înregistrat 47.438 de solicitări. Suprafața pentru care s-au solicitat subvenţii este de 418.818 ha şi plasează județul pe locul patru pe țară, după Timiș, Constanța, Teleorman. Suntem fruntași însă la numărul de fermieri care vor fi controlați. Anul acesta, peste 900 de fermieri au picat la controlul clasic, iar 4.943 de ferme vor fi supuse controlului prin teledetecţie. În total, vor fi verificate 5.850 de ferme. „Suntem pe locul întâi pe țară ca și eșantion de control. Anul acesta, avem un eșantion de 907 fermieri la controlul clasic pe teren, pe care îl fac echipele noastre, și 4.943 de ferme selectate pentru controlul prin teledetecţie. Comparativ cu 2017, sunt mai mulți fermieri selectați la teledetecţie cu aproximativ 1.300. Controlul prin teledetecţie îl face o firmă acreditată, prin recoltarea de imagini satelitare. Acesta durează mai mult pentru că rezultatele trebuie reinterpretate de firma care l-a făcut și, de regulă, vin ceva mai târziu“, a spus Emil Călugăru, şef Serviciu control pe teren în cadrul APIA Dolj.

„Cele mai frecvente nereguli sunt erorile de amplasare“

Reprezentanții APIA Dolj au demarat deja controalele pe teren şi spun că suprafețele declarate în acte trebuie să coincidă cu ceea ce se găsește la fața locului. Pe teren, însă, lucrurile nu stau tocmai așa. „Cele mai frecvente nereguli sunt erorile de amplasare. Atunci când depun cererea de sprijin, fermierii își asumă o declarație de suprafață, dar în realitate lucrează terenul în altă parte sau nu îl lucrează deloc, de aici pleacă toate penalizările. Pe de o parte, faptul că nu se amplasează corect, iar pe de alta, faptul că nu realizează ceea ce și-au asumat în cerere, adică să înființeze și să întrețină culturile respective“, a adăugat Emil Călugăru, şef Serviciu control pe teren.

Fermierul trebuie să respecte declarația de suprafață, pe care a făcut-o în perioada depunerii cererii întrucât orice abatere de la aceasta duce la penalizări. Cei descoperiți cu nereguli riscă penalizări care pot merge până la excluderea de la plată. „Există un algoritm de calcul la penalizare: până în 3 la sută din suprafaţă neconformități, penalizarea este proporțională. Dacă, de exemplu, 2 la sută este neconformitatea, 2 la sută este și penalizarea. Între 3 și 20 la sută neconformităţi, penalitatea se dublează, adică dacă neconformitățile sunt de 10 la sută, de exemplu, fermierul este penalizat 20 la sută. Între 20 și 50 la sută, schema este respinsă de la plată pe anul în curs, fie că este SAPS, ANT sau altă măsură. Peste 50 la sută, schema de plată este respinsă și, mai mult, penalizările se vor recupera în următorii trei ani, adică fermierul este obligat să depună cerere și în următorii trei ani ca să i se poată lua acele penalizări, care sunt foarte mari. În fiecare an sunt nereguli. Au fost și fermieri cărora nu li s-a aplicat nici o sancțiune, dar au fost și fermieri excluși de la plată“, a adăugat Emil Călugăru.

 

Un fermier care refuză controlul este exclus de la plată

Una dintre obligaţiile fermierilor selectați la control este să permită accesul inspectorilor pe terenul fermei. Totodată, ei trebuie să prezinte inspectorilor documente legate de obiectul controlului. „Nu intrăm de fiecare dată în contact cu toţi fermierii, noi îi anunţăm îndeosebi pe cei care trebuie să ne prezinte documente, respectiv un plan de fertilizare, un registru al exploaţiei, un registru al tratamentelor fitosanitare pe care le aplică, eventual un caiet de agromediu. Solicitarea noastră este să ne acorde tot sprijinul pentru a efectua controlul, adică să nu se opună, pentru că mai sunt cazuri în care ei refuză acest lucru. În momentul în care un fermier refuză controlul, acesta este exclus de la plată“, a adăugat Emil Călugăru.

Conform calendarului de lucru aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, 1 octombrie este data-limită de finalizare a controlului pe teren. Plata avansului din subvenţii se va face în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2018.

(Articol preluat din cotidianul craiovean Gazeta de Sud din 02.08.2018, autor Monica Stuparu, http://www.gds.ro/Local/2018-08-02/peste-5.500-de-fermieri-din-dolj-vor-fi-controlati/)

4 august 2018