Fermieri prinÅŸi cu minciuna

Fermierii care cer subvenÈ›ii È™i primăriile care eliberează adeverinÈ›e conform registrelor agricole au cea mai mare răspundere în completarea cererilor APIA. În Dolj a fost cel mai mare eÈ™antion de control din È›ară din cauză că, aici, de-a lungul ultimilor ani, au existat cele mai multe încercări de fraudare a fondurilor europene pentru subvenÈ›ii, conform spuselor directorului APIA Dolj. Unele încercări chiar au reuÈ™it, însă fermierii prinÈ™i au fost nevoiÈ›i să ramburseze banii, iar alÈ›ii s-au ales cu dosare penale.
Foarte multe încercări ale unor fermieri de a obÈ›ine subvenÈ›ii nemeritate de la Uniunea Europeană, plătite prin intermediul AgenÈ›iei de Plăți È™i IntervenÈ›ii în Agricultură (APIA), se răsfrâng asupra tuturor fermierilor din judeÈ›. De exemplu, anul trecut, Doljul a fost selectat să facă parte din cel mai mare eÈ™antion de control din È›ară, care a cuprins aproape 300 de fermieri, respectiv 281.000 de parcele de teren ce au fost verificate. Chiar dacă deficienÈ›e s-au constatat la numai 10-15% dintre cei verificaÈ›i, cu toÈ›ii au avut de suferit, pentru că fermierii care au făcut obiectul controlului nu au primit nici un ban din subvenÈ›iile alocate de UE. Nu au primit nici măcar avansul din subvenÈ›ia aferentă anului trecut, din cauza soft-ului de la APIA central, care nu ar fi permis prelucrarea datelor, a explicat È™eful APIA Dolj, Cătălin RoÈ™culete. În această perioadă, fermierii sunt programaÈ›i la centrele APIA pentru a depune cererea unică pentru subvenÈ›ia pe suprafață. După perioada de depunere a cererilor vor începe È™i controalele.

Cum se va face controlul APIA

Potrivit directorului APIA, cel mai adesea fermierii încercau să declare în cererile APIA suprafeÈ›e mai mari decât cele lucrate în realitate, iar uneori aceste aspecte erau posibile cu complicitatea unor angajaÈ›i din sistem. De anul acesta, funcÈ›ionarii APIA vor fi mai vigilenÈ›i, explică directorul instituÈ›iei. Astfel de practici nu mai sunt posibile, spune el, pentru că sistemul informatic cel nou nu mai permite ca funcÈ›ionarul să intervină în vreun fel, în favoarea fermierului. Controlul asupra veridicității celor declarate în cererile APIA se face anul acesta la fel ca È™i până acum, în sensul că, după depunerea cererilor, se stabileÈ™te de la BucureÈ™ti eÈ™antionul de control sau se face prin teledetecÈ›ie, iar suprafeÈ›ele declarate în acte trebuie să coincidă cu ceea ce se găseÈ™te la faÈ›a locului. În plus, APIA se poate autosesiza dacă funcÈ›ionarii vor avea suspiciuni despre ceea ce declară fermierii. „Metodele de control nu pot să fie altele față de anii anteriori, pentru că sunt date de regulamentele europene. EÈ™antionul de control se stabileÈ™te la BucureÈ™ti, dar noi putem È™i să ne autosesizăm în alte cazuri. De exemplu, vine fermierul să depună cererea È™i încearcă tot felul de nebunii. Atunci ne autosesizăm È™i mergem noi în control la el. Deci asta e în afara programului de control“, a spus directorul APIA Dolj săptămâna trecută. El a lăsat să se înÈ›eleagă că unii agricultori ar încerca să fenteze APIA în ceea ce priveÈ™te programul de înverzire pe care îl au la exploataÈ›iile lor, adică acele zone de înverzire ecologică (ZIE), care trebuie să fie de minimum 5% din exploataÈ›iile agricole È™i pentru care se acordă subvenÈ›ii de circa 59 de euro pe hectar, în plus față de subvenÈ›iile obiÈ™nuite pe suprafață. Responsabilul APIA spune că totul se verifică È™i se poate observa de la distanță, prin acea aplicaÈ›ie prin satelit de care dispune APIA, ce perdele de protecÈ›ie a înfiinÈ›at fermierul È™i ce alte astfel de culturi pentru înverzire au creat cei care cer o astfel de subvenÈ›ie.
În cazul în care fermierii aflaÈ›i în eÈ™antionul de control nu au ieÈ™it bine la teledetecÈ›ie pot contesta acel control, iar în astfel de cazuri APIA face controale la faÈ›a locului.

Primăriile trebuie să aibă registrele agricole în ordine

În plus față de anul trecut, anul acesta cea mai importantă dovadă a suprafeÈ›elor lucrate de fermieri vine de la primării. Este vorba despre acea adeverință pe care o eliberează primăriile agricultorilor, document în care se trec suprafeÈ›ele din registrele agricole. Practic, primăria îÈ™i asumă responsabilitatea pentru documentul pe care îl eliberează fermierilor, a spus directorul APIA Dolj, Cătălin RoÈ™culete, la emisiunea „Economia Sudului“, de la Alege TV. Problema este că anul trecut nu existau registrele agricole completate, iar în cazul unor primării există riscul ca nici anul acesta să nu fie completate registrele în timp util, acuză RoÈ™culete, astfel încât agricultorilor să li se elibereze adeverinÈ›ele pentru a se încadra în termenul de depunere a cererilor APIA, care este 15 mai. Dacă până acum, cei care încercau să fraudeze fondurile europene cu subvenÈ›iile APIA răspundeau penal alături de funcÈ›ionari ai APIA, de anul acesta „penalitatea situaÈ›iei se mută la primării“, a precizat RoÈ™culete, nuanÈ›ând cele precizate în sensul că răspunderea penală ar aparÈ›ine funcÈ›ionarilor din primării care ar elibera o adeverință neconformă cu ceea ce există în realitate în registrele agricole de la unitățile administrativ-teritoriale.

Mai devreme sau mai târziu, tentativele (unele chiar reuÈ™ite) de fraudare cu fonduri europene sunt descoperite de organele de control. În ultimii ani, 4.000 de fermieri au fost nevoiÈ›i să dea banii înapoi, potrivit datelor de la APIA, după ce s-a constatat că au fost încasaÈ›i necuvenit de la APIA. Fiind vorba de subvenÈ›ii de la UE, sumele încasate necuvenit de fermieri nu se prescriu, ca în cazul debitelor către statul român, ci trebuie restituite integral. Acolo unde nu poate recupera APIA sumele plătite unor fermieri va intra ANAF „pe fir“, iar acei bani vor fi recuperaÈ›i la buget prin metodele specifice Fiscului, cu popriri de conturi È™i altele, inclusiv cu metoda terÈ›ului poprit (adică se recuperează banii din subvenÈ›ii de la alte firme care au sume de plată către fermierul respectiv). Unii dintre cei suspectaÈ›i că au încercat sau facilitat obÈ›inerea de subvenÈ›ii necuvenite s-au ales cu dosare penale.

 

(Articol preluat din cotidianul craiovean “Gazeta de Sud”, din 06.04.2016, autor Ramona Olaru, http://www.gds.ro/Local/2016-04-06/fermieri-prinsi-cu-minciuna/)

9 aprilie 2016