Depunerea de proiecte pe fonduri europene, pe ultima sută de metri

Fermierii au nevoie de resurse financiare care să le susÅ£ină activitatea agricolă, iar un instrument îl reprezintă fondurile europene pe care le pot accesa prin intermediul Programului NaÅ£ional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Având în vedere că pe 31 octombrie se închid majoritatea măsurilor de finanÅ£are deschise în acest an, e bine să ÅŸtiÅ£i că încă puteÅ£i depune proiecte care vă pot ajuta să vă dezvoltaÅ£i. Astfel, doljenii care doresc să investească în ferme pot depune proiecte prin submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici“. Potrivit AgenÅ£iei pentru FinanÅ£area InvestiÅ£iilor Rurale, sprijinul nerambursabil este de maximum 15.000 de euro ÅŸi se acordă în două tranÅŸe. 75% din cuantumul sprijinului se obÅ£ine la primirea deciziei de finanÅ£are, iar restul de 25% – în maximum trei ani. Totodată, se pot depune cereri de finanÅ£are pentru înfiinÅ£area ÅŸi dezvoltarea grupurilor de producători, din sectorul agricol ÅŸi cel pomicol, prin submăsurile 9.1 ÅŸi 9.1a. Dacă, în schimb, sunteÅ£i interesaÅ£i de finanÅ£are pentru procesarea produselor agricole, aveÅ£i la dispoziÅ£ie submăsurile 4.2 ÅŸi 4.2a „Sprijin pentru investiÅ£ii în procesarea/ marketingul produselor agricole“.

De asemenea, sectorul pomicol dispune de fonduri pentru finanÅ£area proiectelor de investiÅ£ii, prin intermediul submăsurii 4.1a „InvestiÅ£ii în exploataÅ£ii pomicole“. „Se pot depune cereri ÅŸi pe măsurile 16.4 ÅŸi 16.4a – sprijin acordat pentru cooperare între actorii din lanÅ£ul de aprovizionare din sectoarele agricole ÅŸi pomicole, dar se poate accesa ÅŸi schema de minimis pentru submăsurile 4.2 ÅŸi 4.2a pentru obÅ£inerea de produse neagricole din produse agricole, cum ar fi distilatele. Termenul pentru schemele de minimis este 30 decembrie, iar pentru celelalte este 31 octombrie, ora 16.00“, a spus Daniel Popescu, directorul Oficiului JudeÅ£ean pentru InvestiÅ£ii Rurale (OJFIR) Dolj.

12 milioane de euro, plătite pe proiectele de anul trecut

Până în prezent, pentru liniile de finanÅ£are din acest an, la OJFIR Dolj au fost depuse 47 de proiecte pe măsura 4.1 – investiÅ£ii în exploataÅ£ii agricole. Totodată, s-au depus 17 cereri de finanÅ£are pe submăsura 6.4, modernizarea activităţilor nonagricole. Vedetă a fost însă submăsura 6.1, instalarea tinerilor fermieri. „Cele mai multe proiecte le-am primit pe submăsura 6.1, instalarea tinerilor fermieri. Avem nu mai puÅ£in de 399 de cereri de finanÅ£are. Åži submăsura 6.2, înfiinÅ£area de activităţi neagricole, a suscitat interesul doljenilor, având în vedere că sunt 166 de cereri de finanÅ£are. Pentru submăsura 6.3 au fost depuse 100 de proiecte, avem un singur proiect pe măsura 4.2, procesarea produselor agricole, ÅŸi tot un singur proiect ÅŸi pe submăsura 16.4. Mai avem ÅŸase proiecte depuse pentru măsura 19.1, cea pentru GAL-uri, sprijin pregătitor pentru strategia de dezvoltare. Suntem în procedura de evaluare a tuturor acestor cereri de finanÅ£are, iar dacă sunt eligibile, participă la selecÅ£ia la nivel naÅ£ional ÅŸi vor fi selectate în funcÅ£ie de punctajul obÅ£inut. Îi sfătuim pe oameni să îÅŸi facă proiecte ÅŸi să vină să le depună, pentru că e singura lor ÅŸansă de a se dezvolta. Pentru proiectele de anul trecut, am făcut plăţi de 12 milioane de euro“, a spus Daniel Popescu, directorul OJFIR Dolj.

Dacă sunteţi interesaţi să obţineţi finanţare europeană nerambursabilă prin intermediul submăsurilor active din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală 2020, puteţi consulta gratuit Ghidul Solicitantului pe pagina oficială de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, www.afir.info.

 

(Articol preluat din cotidianul craiovean Gazeta de Sud, din 01.10.2016, autor Monica Stuparu, http://www.gds.ro/Local/2016-10-01/depunerea-de-proiecte-pe-fonduri-europene,-pe-ultima-suta-de-metri/)

4 octombrie 2016