Câţi dintre fermierii olteni şi-au primit subvenţiile

Mii de fermieri olteni și-au încasat subvențiile pentru anul 2017, însă nu același lucru se poate spune despre agricultorii ale căror exploatații au fost verificate prin satelit. Sunt mii de oameni care încă așteaptă să își primească banii, și asta pentru că reinterpretarea rezultatelor la controlul prin teledetecţie a sosit abia acum. Pe harta Olteniei, județul Vâlcea este fruntaș la plata subvențiilor, 98% dintre fermieri primindu-și deja banii. Urmează Olt, Mehedinţi, Dolj şi Gorj. Reprezentanții APIA spun că fac eforturi ca până în luna martie să finalizeze plata subvențiilor.

În această perioadă, Agențiile de Plăţi și Intervenție pentru Agricultură din țară se află în plină campanie de achitare a subvențiilor. La nivelul Olteniei, cel mai bine la acest capitol stă județul Vâlcea, unde 98% dintre fermieri și-au primit banii. Mai au de așteptat însă fermierii ale căror exploatații au fost verificate prin satelit, respectiv controlul prin teledetecție. Vorbim de 1.768 de fermieri. „În total, sunt 19.710 fermieri la nivelul județului. S-au făcut plăţi pentru suprafață, plata redistributivă, cea pentru tinerii fermieri. De două săptămâni autorizăm ANT-urile, pe sector zootehnic și cel vegetal. Se intenționează să se finalizeze plata subvenţiilor până în luna martie, mai puțin pentru schemele care impun aducerea documentelor după acest termen“, a spus Denisa Elena Iacob, director executiv APIA Vâlcea.

Olt: 90% dintre fermieri, autorizați la plată

Urmează în clasament județul Olt, unde au fost autorizați la plată 90 la sută dintre fermierii care trebuia să își primească subvențiile. „Mai sunt cei din teledetecție pentru că reinterpretarea a venit zilele acestea și urmează să își primească și ei banii. În total, sunt 32.472 de fermieri, din care 3.000 au fost la teledetecție. Acest control se face de către o firmă din afara sistemului, iar rezultatele inițiale se transmit către centrele județene, care le verifică, iar în cazul în care sunt probleme iau legătura cu fermierii și dosarele se retransmit la firma respectivă pentru reinterpretare. Reinterpretarea a venit pe 15 ianuarie, iar acum colegii mei de la control fac verificări“, a spus Gheorghe Dumitrescu, directorul executiv adjunct al APIA Olt.

Mehedinți: 20.000 de fermieri au decizie pozitivă de plata

La nivelul județului Mehedinți şi-au primit subvenţiile 20.000 de fermieri din cei 22.668 care le aşteptau, ceea ce înseamnă 88%. La teledetecție au fost 1.633 de fermieri, iar aceștia își vor primi banii în perioada următoare. „S-au făcut plăţi pe toate schemele directe și din PNDR, respectiv SAPT, redistributivă, înverzire, tinerii fermieri, ANT, zootehnie, agromediu și zona defavorizată. Până la 1 martie trebuie să avem toate plățile finalizate pentru că atunci începe depunerea cererilor de plată pentru 2018“, a spus Florina Bîrlibescu, director executiv adjunct al APIA Mehedinți.

 

Dolj: 80% dintre fermieri au luat sau urmează să își ia banii

În ceea ce privește județul Dolj, 30.469 din cei 38.117 fermieri au luat sau urmează să își ia banii. „Procentul este de 80%. Restul de 20% așteaptă să fie autorizați. Cea mai mare parte dintre ei au fost la control sau la teledetecție. Acum se fac plăți și pentru sectorul zootehnic. Pe Centrul Județean APIA avem 3.614 fermieri la teledetecţie“, a spus Dumitru Stroe, director executiv adjunct al APIA Dolj.

Pe ultimul loc în clasamentul Olteniei se află județul Gorj, cu 65% dintre fermieri autorizați la plată. Mai exact, din cei 17.891 de fermieri ale căror cereri de plată au fost eligibile, au primit subvențiile 11.662.

Reamintim că avansurile din subvenții au început să fie acordate din 16 octombrie și s-au finalizat pe 1 decembrie, iar din 4 decembrie a început autorizarea finală la plată. Pentru campania 2017, APIA a autorizat la plată schema unică pe suprafață, schema redistributivă, schema pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu; schema simplificată pentru tinerii fermieri, sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice; Măsura 214 – Plăți de agromediu.

În conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

(Articol preluat din cotidianul craiovean Gazeta de Sud, din 29.01.2018, autor Monica Stuparu, http://www.gds.ro/Local/2018-01-29/cati-dintre-fermierii-olteni-si-au-primit-subventiile/)

30 ianuarie 2018

Stiri si noutati

Incendierea miriștilor, sancţionată
21 iunie 2018

Mai multe instituții s-au grăbit să reamintească, odată cu temperaturile mari înregistrate și cu &...

Micii agricultori, blocați de birocrație
19 iunie 2018

Legumicultorii se împotmolesc atunci când trebuie să depună on-line declarația unică la ANAF. ...

Vezi toate stirile

Galerie foto

Galerie Foto Vezi galerii foto