APIA: Fermierii pot depune cererile unice de plată începând de vineri, 1 martie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează, vineri, 1 martie, campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2019, ultima zi de depunere fiind 15 mai, a anunţat, luni, instituţia.

Cererile unice de plată se depun la centrele judeţene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare de teren agricol şi la centrele locale APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol, informează APIA.

Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Potrivit sursei citate, arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul sau animalele arendate, concesionate, închiriate şi/sau împrumutate spre folosinţă.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic.

De asemenea, fermierii români primesc subvenţii pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agromediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020), dar şi ajutoare naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

Suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în 2019 se ridică la 1,94 miliarde de euro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererilor în campania 2019, fermierii sunt rugaţi să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite.

(Articol preluat din cotidianul craiovean Gazeta de Sud, din 25.02.2019, autor Mariana Butnariu, https://www.gds.ro/Actualitate/2019-02-25/apia-fermierii-pot-depune-cererile-unice-de-plata-incepand-de-vineri,-1-martie/)

26 februarie 2019