A fost autorizat la plată un număr de 10.238 cereri pentru un efectiv de 47.807 animale

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că a finalizat autorizarea la plată a cererilor pentru acordarea ajutorului excepţional destinat producătorilor de lapte, în conformitate cu Hotărârea nr.211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor.

Astfel, a fost autorizat la plată un număr de 10.238 cereri pentru un efectiv de 47.807 animale, cuantumul per cap de animal fiind de 227,90 euro, iar valoarea totală autorizată de 10.895.215,30 euro (48.565.443.24 lei).

Suma prevăzută pentru România pentru acest tip de ajutor excepţional este de 10.896.083 euro, echivalent a 48.569.289,97 lei, calculat la rata de schimb pentru data de 31 august 2016 respectiv 4.4575 lei, din care:

  • suma de 448.041,5 euro, echivalentul a 24.284.644,98 lei, se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017;

  • diferenţa (aceeaşi valoare) se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare”, titlul 40 „Subvenţii”, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”.

Plăţile pentru ajutorul excepţional destinat producătorilor de lapte se efectuează până la data de 30 septembrie 2017.

(Articol preluat din cotidianul craiovean „Cuvantul Libertatii”, din 21.09.2017, autor Marga Bulugean, http://www.cvlpress.ro/21.09.2017/a-fost-autorizat-la-plata-un-numar-de-10-238-cereri-pentru-un-efectiv-de-47-807-animale/)

26 septembrie 2017